O staţiune de pe riviera franceză precum Cannes nu ar putea să corespundă faimei sale doar venind cu oferta de splendide plaje nisipoase, cu a sa animată viaţă de noapte şi cu minunatele oportunităţi de shopping pe care Cannes le face disponibile. Cannes este considerat cu îndreptăţire una dintre staţiunile mediteraneene franceze de top şi datorită faptului că această formulă de atracţii este rotunjită de unele dintre cele mai apreciate terenuri de golf din Franţa.
Astfel, Cannes-Mandelieu Golf Club – situat la 7 kilometri în nordul oraşului Cannes – are reputaţia de a fi unul dintre cele mai vechi din Franţa, iar în virtutea tradiţiei sale este unul dintre cele mai respectate şi populare printre împătimiţii acestui sport. Fondat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Cannes-Mandelieu Golf Club deţine un teren de golf de 18 găuri – numit şi Terenul Vechi – şi unul de 9 găuri – numit şi Grand Duc – minunatul peisaj şi provocatoarea topografie a terenurilor fiind rotunjite de alte dotări, precum restaurantul care domină Terenul Vechi şi care oferă cele mai tentante specialităţi mediteraneene clienţilor săi. Magazinul situat la intrarea în club este în principiu destinat profesioniştilor care sunt dispuşi să îşi achiziţioneze cele mai recente oferte ale mărcilor renumite în termeni de îmbrăcăminte sport, accesorii sau produse personalizate.
Royal Mougins Golf Club este situat la 8 kilometri nord de Cannes, o distanţă ce poate fi uşor parcursă în zece minute şi care duce în centrul unei minunate păduri provensale care acoperă o topografie extrem de provocatoare corespunzător apreciată de împătimiţii golfului care vizitează terenurile deţinute de acest club. Mai mult decât orice, clubul de golf ca atare este parte a mai cuprinzătorului complex Royal Mougins Golf Resort, ceea ce înseamnă că clienţii pot beneficia de serviciile furnizate de multele dotări cu care complexul este prevăzut: un hotel de lux de 4 stele, un spa cu facilităţile cele mai moderne, un restaurant care respectă o bucătărie strict mediteraneană şi un magazin pentru profesionişti.
Un alt club de golf excelent dotat în apropierea oraşului Cannes este Riviera Golf Club, situat la 10 kilometri sud vest de oraşul ca atare, iar topografia sa cuprinde unele zone înclinate şi câteva lacuri ce produc un teren de golf de 18 găuri extrem de provocator. Restaurantul şi zona sa lounge sunt perfecte pentru relaxare, dar adevărata reputaţie a acestui teren de golf rezidă în faptul că acesta a fost conceput de legendarul Robert Trent Jones – un adevărat maestru al arhitecturii terenurilor de golf, care a lucrat la aproximativ 500 de terenuri de golf, atât în ceea ce priveşte conceperea lor, cât şi refacerea lor.
Este destul de evident că oferta pe care Cannes o înaintează în ceea ce priveşte terenurile şi cluburile de golf este mai mult decât satisfăcătoare şi tentantă pentru cei care vor ceva ce depăşeşte experienţa de a face plajă în această staţiune de pe riviera franceză. Ca o observaţie suplimentară în privinţa acestor stabilimente este că împătimiţii – atât profesioniştii, cât şi amatorii – sunt sfătuiţi să îşi facă rezervări din timp, întrucât respectivele cluburi şi terenuri sunt în cea mai mare parte a timpului aglomerate, şi cu greu ar putea să strecoare clienţii care se întâmplă să apară pe neaşteptate.
Sus